„Să nu-ți dai fata să fie curvă ”– de Dr Vlad Schlezak

“Să nu-ţi necinstești fata dând-o să fie curvă, pentru ca nu cumva ţara să ajungă un loc de curvie și să se umple de fărădelegi.”Leviticul 19:29
La unul din cursurile de consliere am predat despre această problemă . Le spuneam cum angajarea în actvitate sexuală a unui creștin nu rezolvă deloc nici o problemă emoțională. În primul rând, medical vorbind este greșit și apoi spiritual acel creștin se va adânci înr-o stare de autovinovăție și depresie tot mai mare pentru că știe în adâncul inimii că ce a fost sfătuit să facă e păcat. O tânără creștină îmi spunea cum a fost distrusă de psihologul școlar care i-a spus să meargă să facă sex ca să-și rezove problemele emoționale.

Dumnezeu poruncește să nu-ți dai fata să fie curvă. În nici un sens și sub nici o formă. Pe vremea aceea existau astfel de practici printre fenicieni și canaaniți. Atanasie descrie acest fenomen de prostituție al femeilor în templele idolilor lor. Același Atanasie a combătut erezia arianismului și astăzi avem un crez în Dumnezeul trinitar, nu altceva. Israeliții au început să-i imite pe canaaniți și fenicieni și astfel prostituția a înflorit. Această practică a fost găsită și în Babilon, Corint etc. Curvia fizică și spirituală și idolatria au fost promovate de practicile prostituției din temple, iar cu timpul țara se îmbâcsește de păcat.

Cred că la fel este și astăzi, dar puțin mai mascat, mai dat cu fard ca să nu se vadă din prima. Consider cu tărie că părinții sunt responsabili de îndrumarea și pregătirea morală a copiilor. Promiscuitatea sexuală la vârstele tinere este o mare autostradă spre depresie. Mânia este secundară depresiei . 70% din depresivi sunt nervoși. Sexul ocazional (în special la tineri) se asociază cu depresia stimați consilieri. Am să vă împărtäșesc căteva statistici în acest sens.

Un studiu al National Institute for Health pe un eșantion foarte mare (19000 de adolescente) a concluzionat că fetele ce trăiau în promiscuitate sexuală erau de 4 ori mai predispuse la depresie decât cele virgine. Simptomele raportate de primele au fost tristețe, pierderea poftei de mâncare, disperare asupra viitorului lor, iar suicidul este și el mai probabil în rândul acestei categorii. Rata depresiei în rândul fetelor și băieților virgini a fost mai scăzută. Studiul a încercat să găsească un răspuns la întrebarea – Ce apare mai întâi în adolescență – sexul și drogurile, sau depresia? Concluzia lor a fost: sexul și drogurile.

Asociația Psihologilor Americani (APA) a confirmat această realitate. S-a arătat în continuare că un sfert din adolecente (25.3%) active sexual sunt deprimate tot timpul, majoritatea timpului sau o parte din timp. La polul opus sunt adolescentele inactive sexual care au raportat pe aceeași scala depresie în doar 7.7% din cazuri, de unde s-a concluzionat că o tânără adolescentă activă sexual este de 3 ori mai probabil să fie deprimată decât una inactivă sexual. Băieții adolescenți activi sexual au raportat depresie în 8.3% din cazuri în contrast cu doar 3.4% care erau inactivi sexual. Aceste studii sunt citate si de cunoscutul Dr pediatru crestin Dobson.

Heritage Foundation au continuat studiul și au observat că fetele active sexual raportează în proporție de 14.3% că au avut tentative de sinucidere spre deosebire de doar 5.1% dintre fetele inactive sexual. Așadar, fetele adolescente active sexual sunt de 3 ori mai predispuse la tentative de suicid comparativ cu fetele inactive sexual.

Studenților mei de la consiliere le-am explicat cu lux de amănunte cum să facă o evaluare a omului (chiar creștin fiind) care are gânduri, intenție sau planuri de automutilare sau suicid. Am detaliat și în cartea Consiliere Creștină Multidisciplinară, dar și dacă nu știi nimic în domeniu și ai o îngrijorare întotdeauna caută ajutorul specializat! O colegă de breaslă, dr psihiatru Grossman a scris: trebuie cunoscut că sexul ocazional constituie un pericol pentru sănătatea femeilor tinere.

Studiile psihiatrice pe oamenii care chiar s-au sinucis arată cea mai mare rată a sinuciderilor la cei cu depresie. Mai mare decât la psihoze, schizofrenie și uneori chiar și la tulburările de personalitate. Mereu văd în practica mea cum o copilărie disrusă conduce de cele mai multe ori la tuburări grave….începând cu cele spirituale și continuând cu cele psihiatrice.

Din pacate mulți consilieri așa ziși creștini susțin în mod incredibil că orice consiliere e bună. Acest curent nociv a fost stopat parțial de Dr Adams în anii ’70 dar din păcate încă mai are continuatori. O falsitate mai mare și pericol mai mare nu cred că am văzut în ultimii ani. Începem cu un verset și apoi îl ducem în secularism și filosofii de viață care îl vor distruge. Spitalele de psihiatrie și pușcăriile sunt pline si pentru că omul s-a jucat cu tot felul de teorii despre viață, despre fericire și împlire care îl exclud pe Dumnezeu. Am prezentat studii de anvergură în acest sens în cartea mai sus menționată. Pe cei care cred că orice sfat și teorie e bună i-aș lua cu mine pe secție, sau în urgențe să le spună asta familiilor celor care s-au sinucis, sau celor care sunt tăiați la mâini sau stau cu tuburi în ei ca să supraviețuiască. I-aș lua să vadă oamenii care au avut efecte negative de la ce le-a spus X și Y….de ce? Pentru că teoria și rădăcina cu care lucrează e greșită.

Totul trebuie să fie 100% Biblic, Cristocentric și medical. Domnul mi-a arătat modelul bio-psiho-socio-spiritual și de auditare creștină personală, model care funcționează de 2 ani în Clinica de Consiliere Creștină Multidisciplinară (CCM) din Londra. Domnul lucrează unde și cum vrea El, dar și noi suntem datori să ne facem partea. Dacă vom continua să acceptăm din neștiință sau din corectitudine politică secularismul, lumea, misticismul și păgânsimul învelit în sclipici și ne vom depărta de Dumnezeu, nu vom avea nici o șansă.

Da, din păcate lumea erotizată la maxim, cultura care pune presiune fantastică pe fiicele și copiii noștri sunt niște realități cu care noi ca și creștini trebuie să ne luptăm. Nu poți fii de ambele tabere. Nu poți fii cu Dumnezeu și cu Mamona în același timp. Cristos este singura cale. Alege-L pe EL! În funcție de ce alegi aici îți atârnă veșnicia. Alegerea îți aparține.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și întotdeauna protejați-vă copiii, familia și inima mai mult decât orice!

Advertisements

Despre cei mai saraci

Cateva ganduri ce le-am avut dimineata asta in legatura cu cei mai saraci. “Săracul este urât chiar și de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. Cine dispreţuiește pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi.”‭‭Proverbele‬ ‭14:20-21‬ ‭Din pacate de multe ori asa este. Ne facem prieteni pe baza propriilor noastre interese. De aceea ii evitam pe saraci, ne chiar enerveaza si intretinem relatii si prietenii doar cu cei bogati pentru ca sa ne atingem scopurile noastre egoiste. Pe un crestin trebuie sa-l intereseze oamenii in functie de ceea ce poate face pentru ei si nicidecum de ceea ce ar putea obtine de la ei. Bogatul are multi prieteni dar niciodata nu va stii cati sunt adevarati, adica prieteni care sa-l iubeasca pentru ceea ce este nu pentru ceea ce are – bani, functie, pozitie, influenta etc.

Este pacat sa-i dispretuim pe saraci pentru ca Domnul i-a ales- “Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă și moștenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?”‭‭Iacov‬ ‭2:5‬ ‭

Cei care au mila de saraci sunt fericiti. Sa nu uitam ca Domnul nostru Isus Cristos s-a nascut ca om sarac dupa standardele omului. Bogatia noastra sa fie sus!

Dumnezeu sa va binecuvanteze!🙏🏻

Dr Vlad Schlezak, Londra

DOUĂ LUNI ȘI JUMĂTATE…de Mihaela M

O poezie ce o consider cu mult peste Eminescu….

DOUĂ LUNI ȘI JUMĂTATE…de Mihaela M

Sunt mic. Dar știu ce-i fericirea,
Că sunt în pântec de o zi…

Și parcă zbor prin galaxii;

Abia aștept să-ți văd privirea!

Dar, mamă, încă tu nu știi…
Vai, ce minune! Am mânuțe!

Și piciorușe mici de tot;

Aș vrea s-alerg, însă nu pot.

Sunt totuși încă prea micuțe…

Dar nu-i nimic, că știu să-înot.
Am două luni și jumătate.

De azi mă joc și chicotesc.

Însă atunci când o să cresc

Le-oi învăța pe rând, pe toate.

Mămico, ce mult te iubesc!
……………………………………..
Dar ce se-ntâmplă? Ești speriată?

Îmi pari un pic cam supărată…

De ce ți s-a răcit deodată

În vene sângele așa…?

Poate-ai simțit prezența mea

Și ești puțin emoționată

De clipa când ne vom vedea…
Au! Ce mă trage? Ce mă smulge?

Mămico, mă prinde-un fior…!

Mânuțele mă frig, mă dor!

De ce îmi curge-atâta sânge…?

Mă rupe monstrul! Ajutor!
Un fier cu moartea-n vârfu-i rece

Prin întuneric, pe ascuns,

În inimioară m-a străpuns!

Și suflețelu-mi stă să plece;

Mai am o lacrimă de plâns…
Sunt mic… Dar știu ce-i suferința,

Că n-ai vrut să trăiesc și eu!

Acum îți pare, mamă, rău…

Dar de privești spre Dumnezeu

Să afli ce e pocăința,

Să capeți pacea și credința,

Îți va ierta păcatul tău…
Sunt mic… Dar sunt cu Domnul meu

Ce m-a cuprins la Pieptul Său.

Iar peste vremi, ne-om întâlni

Și-om alerga prin galaxii

De mână, mamă, tu și eu;

De nu-ți va fi acuma greu

Să te întorci la Dumnezeu…
Mihaela M,11 februarie 2017

Program Consiliere

Sesiunile de consiliere creștină multidisciplinară se desfășoară pe bază de programare prealabilă, iar programul este:

Duminică: 12:00 – 13:00 și 16:00 – 17:00

Locație – Hendon School, Golders Rise, Hendon, NW4 2HP, London, United Kingdom – Parcare disponibilă

Sala de la etajul Bisericii Sfânta Treime. Sala are acces dublu la Biserică, atât prin față, cât și spate. Datorită confidențialității și reducerii stigmei, acest lucru este încurajator pentru cei care decid să participe la programul Bisericii, dar nu doresc să fie văzuți direct.

Alții care doresc să participe la serviciul Bisericii, nu se simt stânjeniți chiar dacă intră prin partea din față. Alegerea este a dvs.

Costuri

Consilierea creștină multidisciplinară este absolut GRATUITĂ !

 

Dacă cineva dorește să dăruiască, banii vor fi folosiți pentru întreținerea și dezvoltarea acestui serviciu. Chiar și printarea acestui material a fost realizată cu ajutorul donațiilor.

 

Notă

 

Terapiile laice care îl exclud pe Dumnezeu din modelul terapeutic ajung la costuri de £80-£150/ședință în funcție de experiența consilierului.

 

Suplimentar, Biserica Sfânta Treime are un contract special de închiriere în care avem o camera separată pentru Consiliere. Unii consilieri călătoresc și 50km pentru a ajunge la sesiuni, iar neprezentarea nemotivată și neanunțată a consiliatului este o problemă cu care încă ne confruntăm. În acest sens, dacă accesați în mod gratuit acest serviciu de consiliere al Bisericii, vă rugăm să respectați programările și consilierii.

 

Întârzierea de 10 minute la ședință conduce la anularea ședinței și necesită o reprogramare pe o altă dată/oră, responsabilitate care revine consiliatului. Nu este corect nici față de noi și nici față de dvs. ca să scurtăm ședința datorita întârzierii, astfel se pot pierde detalii importante din terapie.

 

Mai mult, sunt alții care așteaptă programarea și au venit la timp. Au fost dăți când am acceptat prelungirea sesiunile din motive de întârziere și Biserica a primit avertismente refritoare la contractul de închiriere. Lipsirea nemotivată și neanunțată trebuie discutată și repetarea acestui fenomen va conduce la încheierea consilierii cu persoana respectivă. Există oameni care puteau beneficia de consiliere în acest timp, dar programarea lor a fost făcută la o altă dată pentru a vă prioritiza cererea dvs de consiliere pe care vă rugăm să o respectați.

 

Nimeni nu este obligat să acceseze serviciile de consiliere. Ușile serviciului de Consiliere sunt deschise oricui dorește ajutorul, dar trebuie să respectați cerințele.

 

În concluzie, nimeni NU trebuie și nici nu este obligat să dăruiască, serviciul de consiliere creștină multidisciplinară fiind complet GRATUIT !

Implică-te și tu

  1. Lucrul în echipa multidisciplinară

Așa cum s-a tot menționat în această carte, este foarte important să existe spiritul de lucru în echipă. Medicul, pastorul, asistentul social și psihologul fac echipă pentru a aduce cel mai bun serviciu de ajutor pacientului. Totul este sub coordonarea și mila lui Dumnezeu, dar trebuie să știm că noi ca oameni ne-am făcut partea. Acest model de lucru este reflexia conceptului bio-psiho-socio-spiritual pe care se bazează această terapie. Săptămânal echipa se va întâlni și va discuta cazurile complexe și se vor lua decizii multidisciplinare care trebuie să fie documentate.

 

  1. Coordonatorul creștin de îngrijire

Ideal acest coordonator de îngrijire trebuie să fie un asistent social, deși pot fi și oameni din biiserică ce doresc să se roage pentru cei suferinzi și care sunt dispuși să preia sarcinile pe care le presupune această poziție. Poate efectua vizite anunțate la domiciliu pentru ajutorul suferindului, se poate ruga pentru suferind și familia lui și poate facilita vizite la medicul de familie, vizită la spital dacă este necesar și aducerea la următoarea programare de consiliere, dacă este necesar. Dacă pacientul dorește, acest coordonator creștin de îngrijire poate să faciliteze și aducerea acestuia la biserică, devenind practic și un element activ de evanghelizare. Acesta va putea face planuri de îngrijire pe termen scurt, mediu și lung și va putea face vizite la domiciliul pacientului, sau chiar la spital dacă acesta este internat. Va fi o legătură între domeniile multidisciplinare și un pilon în continuitatea și succesul terapeutic. Se va putea ocupa și de ajutorul social al pacientului, de sprijin pentru beneficiile sociale, șomaj, centre de plasament, adăposturi, chirii sociale, dacă este cazul. Poate să recomande o sesiune devansată sau internarea dacă este necesar.

 

Pentru detalii suplimentare luați legătura cu Valentin Coman și Vlad Schlezak.

 

 

  1. Consilier Creștin Multidisciplinar

 

  1. Acesta trebuie să fie neapărat un creștin cu chemare în această direcție, iar în mod ideal să fie un medic, un medic psihiatru, un asistent social, un psiholog sau psihoterapeut. Consilierii creștini multidisciplinari pot fi și oameni din Biserică care pe lângă chemare sunt dispuși să fie pregătiți pentru această poziție. În anul 2016 Dr Vlad Schlezak dorește să înceapă cursurile Școlii de Consiliere Creștine Multidisciplinare în parteneriat cu Pastor Vladimir Pustan. Formarea în metodologie se poate solicita și de către pastorii altor Biserici care doresc să devină și mai competenți în acest domeniu complex. Consilierii pe care îi formăm vor trebui să respecte criteriile de eligibilitate (formularul este disponibil la cerere), să treacă de proba teoretică și practică și să-și revalideze tot la 2 ani competențele în această metodologie cu autorii (Pastor Vladimir Pustan și Dr Vlad Schlezak). Dorim ca să formăm consilieri creștini multidisciplinari competenți, credibili care să poată ajuta cât mai mulți oameni suferinzi, indiferent de locația și cultul de apartenență. Interesul primordial este de a ajuta omul conform învățăturii Biblice, nu de a selecționa ajutorul pe criterii confesionale sau de a oferi ajutor parțial sau chiar mai rău, de a refuza să-l ajutăm pe aproapele nostru. Pentru mai multe detalii despre abordarea, auditarea creștină personală în domeniile de mai sus consilierii sunt încurajați să participe la cursurile Școlii de Consiliere Creștină Multidisciplinare unde vor putea aprofunda aceste noțiuni și vor putea învăța practica bună atât din punct de vedere științific cât și creștinesc. Fără o certificare a autorilor (ex: Școala Creștină de Consiliere, examen teoretic, pratic, revalidare etc) consilierii nu vor putea consilia competent folosind metoda propusă de noi.

 

 

  1. Personal recomand ca sesiunile să nu se desfășoare solitar, și există motive întemeiate de siguranță pentru consilier și client în acest sens, dar și de evitare a posibilielor acuzații false și abuzuri. De exemplu un pacient paranoic poate să acuze consilierul de o mulțime de lucruri și poate deveni agresiv considerând cu tărie că consilierul ar face parte dintr-o organizație ce complotează împotriva sa, sau o pacientă cu probleme de personalitate și rău intenționată (poate chiar sub influența drogurilor) poate aduce acuzații sexuale sau de altă natură, sau tot felul de lucruri false care ar distruge nu doar terapia, dar și reputația conislierului și a serviciului. Întotdeauna am cu mine un chaperone, adică o persoană care cu confidențialitatea necesară este martor la sesiune (și nu are intervenții în timpul sesiunilor) decât în caz de urgențe. Sesiunile trebuie să se desfășoare în cadru confidențial și de siguranță și să respecte sistemul de programări.

 

Pentru detalii suplimentare, oraganizare de cursuri, înscrieri, vă rugăm să luați legătura cu Vlad

Schlezak.

 

  1. Parte din echipa de rugăciune specială pentru acest departament.

 

Luptele spirituale sunt mari în acest domeniu și este nevoie mare de o echipă de rugăciune specială în acest sens. Adițional, departamentul este susținut și de rugăciunea generală a Bisericii Sfânta Treime.Pentru detalii suplimentare vă rugăm să luați legătura cu Valentin Coman.